Şerban Nicolae, primul lider PSD care îndeamnă la boicotarea referendumului: Nu e o temă de interes a societății
Şerban Nicolae este primul lider PSD care îndeamnă public la boicotarea referendumului din 26 mai.
Senatorul PSD a scris pe pagina sa de Facebook că el va vota doar pentru europarlamentare.
Şerban Nicolae susţine că referendumul este doar un pretext pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată participa la campania electorală. De asemenea, social-democratul este încrezător că nu există niciun membru sau simpatizant al PSD care să voteze la consultarea populară.
Referendumul privind justiţia şi alegerile europarlamentare vor avea loc în aceaşi zi. Alegătorii vor putea vota la ambele scrutine în aceeaşi secţie de votare.
Șerban Nicolae, senator PSD: Eu mi-am spus punctul de vedere în legătură cu batjocura de așa-zis referendum pe care domnul Iohannis a găsit-o ca scuză basistă, e un plagiat, ca să participe la acțiuni de partid. Nu e un referendum. E un simulacru. E o minciună. Nu e o consultare pe o temă de interes general al societății. E o opinie personală. Categoric nu cred că există pesedist care să meargă să ceară buletinul de vot la acaastă mascaradă.