Romania europeană iese la vot, duminică, 26 mai
476 de aspiranţi s-au înscris în cursa pentru unul dintre cele 33 de fotolii de europarlamentar. Doar 32 vor pleca imediat in Parlamentul European, urmând ca al 33-lea să aştepte eliberarea unui loc prin infăptuirea BREXIT-ului. Printre candidaţii de la noi regăsim un fost preşedinte al României, foşti prim-miniştri sau comisari europeni, demnitari cu experienţă dar şi tineri care abia acum bat la porţile politicii mari.
Scrutinul european din acest an este, poate, cel mai important de la aderarea noastră la Uniunea European, în 2007. Viitorul Uniunii Europene depinde de partidele care vor ajunge la Bruxelles. Pe fondul euro-scepticismului în creştere pe continent, a demagogiei şi a populismului, viitorul Parlament European va avea o misiune mult mai dificilă decât a celui care îşi încheie mandatul.
Social-democraţii lui Liviu Dragnea propun nume consacrate: foşti miniştri, parlamentari, aleşi locali, dar şi un fost jurnalist. Primul loc i-a fost rezervat Rovanei Plumb, cea care are experienţa unui mandat la Bruxelles.
PNL speră să aibă succes mizând pe nume grele din partid, primari de mari municipii, însă i-au rezervat primul loc unui om adus din afara partidului: fostul jurnalist Rareş Bogdan.
La primul test electoral european, USR si PLUS şi-au unit forţele şi candidează ca alianţă. Sunt propuse multe nume noi pentru politică, în frunte regăsim nume consacrate din Cabinetul Dacian Cioloş, iar fostul prim-ministru şi comisar european este chiar primul pe lista de candidaţi.
ALDE, partenerul la guvernare al celor de la PSD, mizează pe experienţă şi vrea să trimită la Bruxelles actuali euro-deputaţi. Lista partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu este deschisă de Norica Nicolai.
PRO România are în fruntea listei de candidaţi trei foşti prim-miniştri - dintre care unul al Republicii Moldova - şi un comisar european în funcţie. Victor Ponta este primul pe lista partidului pe care tot el îl conduce.
Partidul Mişcarea Populară condus de Eugen Tomac speră să îi convingă pe susţinătorii lui Traian Basescu. De altfel, fostul preşedinte al României este cap de listă la PMP.
UDMR speră să trimită reprezentanţi la Bruxelles şi în viitoarea legislatură şi propune o listă de candidaţi deschisă de Iuliu Winkler, europarlamentar în funcţie.
UNPR, partidul lui Gabriel Oprea, merge pe mâna unor nume consacrate, dar nu în politică, ci în sport. Iar primul pe lista se află Ilie Nastase.
Partidul România Unită se va regăsi pe buletinul de vot, iar primul pe lista se află fostul parlamentar Bogdan Diaconu.
Cătălin Ivan, în prezent europarlamentar, speră să obţină un nou mandat şi candidează în fruntea listei Partidului PRODEMO.
Partidul Social Democrat Independent, Blocul Unităţii Naţionale - BUN şi Partidul Socialist Român sunt alte trei partide care se vor regăsi pe buletinul de vot, cu nume noi, care n-au mai făcut politică la vârf.
Iar din postura de candidaţi independenţi speră să obţină un loc în Parlamentul European şi Gregoriana Tudoran, George Simon şi Peter Costea.
Potrivit legislaţiei în vigoare, candidaţii la aceste alegeri trebuie să treacă de acelaşi prag electoral. Adică să obţină minimum 5% din voturile valabil exprimate pentru a-şi trimite reprezentanţi la Bruxelles. Ne referim aici la partide, alianţe politice sau o alianţe electorale, dar acelaşi prag trebuie atins şi de candidaţii independenţi.