Partidul lui Ponta acuză: Poliția județeană îi urmărește și îi filmează pe membrii Pro România
Vicepreşedintele Pro România Adrian Ţuţuianu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că instituţii ale statului sunt implicate în campania electorală în Dâmboviţa, dând ca exemplu Poliţia judeţeană, care, spune el, face presiuni, îi urmăreşte pe teren şi îi filmează pe cei de la Pro România.
"Constat că instituţiile statului sunt folosite în campania electorală. Şi am să vă spun de Poliţie, în primul rând. Unde ajungem, mai ales unde ajung eu, toată Poliţia judeţeană are obligaţia să raporteze imediat. Apar două-trei maşini care ne însoţesc pe tot traseul. Am constatat că ne şi filmează, ceea ce este ilegal. Suntem oameni paşnici, nu săvârşim infracţiuni, circulăm pe stradă şi facem campanie electorală civilizată. Nu aţi auzit că vreunul dintre noi a fost implicat în vreun scandal", spune Ţuţuianu.
Parlamentarul vorbeşte şi despre presiuni pe care le fac poliţiştii asupra unor oameni politici.
"De ce foloseşte Poliţia maşinile pentru supravegherea noastră e greu să înţeleg. Cred că ar trebui să ducă maşinile şi poliţiştii respectivi să se ocupe de ordine, de linişte publică, de analiza sutelor de dosare cu autori necunoscuţi, de analiza plângerilor nenumărate pe care oamenii le au şi care sunt nesoluţionate. În al doilea rând, sunt oameni din Poliţie care fac presiuni asupra unor aleşi locali: primari, consilieri locali, consilieri judeţeni, care au anumite cauze sau plângeri înregistrate pe rolul instituţiei. Este inacceptabil", a afirmat Adrian Ţuţuianu.
Acesta adaugă şi faptul că un număr mare de poliţişti sunt mobilizaţi la acţiunile PSD Dâmboviţa.
"Am constatat o participare nejustificată a Poliţiei judeţene la evenimente politice ale PSD. E suficient să vă aduc în atenţie două: conferinţa judeţeană de alegeri a PSD, au fost peste 250 de poliţişti în civil pe platoul din faţa Casei Sindicatelor, dar am putut să constat personal, pentru că am stat printre oameni, că la Nucet erau toţi şefii de Poliţie de oraşe şi de structuri teritoriale şi peste 200 de poliţişti în civil printre oameni. Este inacceptabil. În primul rând că Poliţia nu are sarcini de protecţie a vreunui demnitar, acolo e SPP, este Jandarmeria. Dar să scoţi din program 250 de poliţişti să îi duci în curtea Mănăstirii Nucet unde oamenii au venit la rugăciune, mi se pare o mizerie pe care o promovează actuala conducere a IPJ Dâmboviţa", a susţinut Ţuţuianu, citat de Agerpres.
Vicepreşedintele Pro România anunţă că, dacă aceste acţiuni vor continua, va sesiza ministrul de Interne, precum şi IGPR-ul.
"Dacă toate lucrurile acestea vor continua nu am să ezit să sesizez, nu pe doamna Carmen Dan sau o sesizez ca să rămână sesizarea, dar voi sesiza şi conducerea IGPR şi voi veni cu dovezi concrete cu privire la lucrurile care se întâmplă în judeţ. Nu cred că un profesionist al Poliţiei poate să desfăşoare activităţi de poliţie politică doar pentru a fi numit sau renumit într-o funcţie de conducere. Este un avertisment public pe care îl dau în calitate de senator celor care conduc IPJ Dâmboviţa", a afirmat Ţuţuianu.
Acesta a mai spus că instituţii publice din Dâmboviţa îşi trimit angajaţii la mitingurile organizate de PSD.