(P) PNL: Românii votează pe 26 mai o moțiune de cenzură anti-PSD. E timpul să punem România în primul rând!

ilustratie - motiune de cenzura popor

Votul pentru PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai are valoarea unei adevărate moțiuni de cenzură împotriva guvernării PSD. Românii au posibilitatea să sancționeze guvernarea PSD, care înseamnă creșterea prețurilor, legi pentru salvarea infractorilor, ajungerea la periferia Uniunii Europene, un program de guvernare cât o mare minciună. PSD și liderii acestuia au ajuns să fie fluierați peste tot unde merg în țară. Exemplele cele mai recente sunt cele de la Botoșani, Suceava, Iași și Cluj.

De pe urma guvernării PSD, românii se confruntă cu scumpiri fără precedent în ultimul deceniu. Faţă de decembrie 2018, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la alimente precum cartofi (26,33%), alte legume şi conserve de legume (20,63%) şi citrice (10,28%), potrivit Institutului Național de Statistică. Prețul unui litru de benzină a ajuns să fie de 5,9 lei, față de 5,25 lei la începutul anului 2019, iar la motorină a sărit de 6 lei. În timp ce guvernul PSD împrumută miliarde de euro ca să acopere găuri în buget, administrațiile conduse de liberali, precum Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, Suceava, Alba Iulia, Arad, Sinaia, Magalia și multe altele, au dezvoltat puternic orașe și județe cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziție de UE. Au arătat că se poate să iei bani care sunt „gratis” de la Bruxelles.

PSD a declanșat după alegeri o ofensivă fără precedent împotriva justiției din România. Cel mai recent, prin noul Cod penal, termenele de prescripție au fost micșorate, modificare ce îl scapă pe Liviu Dragnea de dosarul de abuz în serviciu. Prin OUGuri sau prin Comisia Iordache, ignorând protestele din stradă sau recomandările internaționale, PSD a călcat tot ce a putut în picioare în zona de Justiție. PNL a luptat permanent împotriva acestor modificări făcute „cu dedicație”, votând împotriva lor în Parlament și depunând zeci de sesizări, multe cu succes, la Curtea Constituțională.

Liderii PSD au lansat, în permanență, mesaje anti-europene, refuzând și orice sugestie din partea oficialilor UE în privința legislației care vizează justiția. PSD nu poate ajuta România la Bruxelles fiind un partid izolat în propria familie politică, a socialiștilor europeni. Niciun lider PSD nu a fost invitat la reuniunea informală a liderilor socialiști cu ocazia summitului de la Sibiu. Anterior, socialiștii europeni au anunțat chiar înghețarea relațiilor cu PSD. În schimb, președintele Klaus Iohannis a găzduit în aceste zile summitul Consiliului European de la Sibiu. Șeful statului și președintele PNL, Ludovic Orban, au fost fost gazdele summitul PPE de la Sibiu. PNL este singurul partid din România care are un rol important într-o familie politică puternică, de unde poate influența luarea deciziilor care ne vor afecta viața în următorii cinci ani.

Alegerile europarlamentare și referendumul pe teme de justiție din 26 mai sunt parte dintr-un proces mai larg de însănătoșire politică a României, urmând alegerile prezidențiale, locale și parlamentare. Singurul partid care poate bate azi PSD este Partidul Național Liberal. Este calea cea mai sigură prin care putem ajunge la o guvernare competentă și la un nivel de trai european. Promisiunea PNL de a fi în primul rând al UE este garantată de performanțele administrative ale primarilor liberali și ale europarlamentarilor PNL, dublate de lupta permanentă pentru a apăra justiția și de rețeua de relații la primul nivel al UE. Vom spune Da acestei Românii Europene în 26 mai.

Editorial PNL

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale